luni, 28 mai 2012

SKY Meeting 2012 Review

Congresul SKY Meeting 2012 – Un congres internaţional orientat către viitor

La sfârşitul lunii aprilie, bredent Co. a găzduit în Munchen un eveniment dedicat celebrării aniversării a 10 ani de existenţă a sistemului de implant SKY. Rezultatul a fost copleşitor: aproape 1000 de specialişti din 45 de ţări au participat la eveniment, acest lucru transformându-se într-o recunoaştere corespunzătoare a congresului.

Eveniment de succes: Congresul SKY al bredent Group

"Odată cu schimbările demografice, nevoia restaurărilor dentare este în creştere rapidă" - Peter Brehm (General Manger al bredent Group) a început discursul său cu aceste cuvinte motivante şi a deschis congresul. Dacă aveţi încredere în această afirmaţie, putem privi înainte către un viitor promiţător, deoarece această dezvoltare va aduce în cabinete şi laboratoare o multitudine de pacienţi cu speranţa de viaţă în creştere şi cerinţe ridicate pentru restaurări estetice.

Bine-poziţionat

Participanţii la Congresul SKY au putut să beneficieze de know-how-ul numeroşilor experţi de renume internaţional din diferite domenii ale stomatologiei şi tehnici dentare. Cei care erau deja prezenţi joi, au putut asculta discursul echipei calificate de lectori - Prof. Selim Pamuk şi Prof. Aslan Gökbuget (Universitatea din Istanbul / Turcia). Ei au împărtăşit auditoriului rezultatele lor despre metoda de planificare 3D, o tehnologie ajunsă la cel mai înalt nivel de dezvoltare, în evitarea sau rezolvarea problemelor clinice. Beneficiile software-ului de planificare 3D, SKYplanX, au fost ilustrate cu exemlple. De asemenea doamna Prof. Dr. Aslihan Üşümez, care vine tot din Turcia, a participat la congres. Profesor la Universitatea din Istanbul, a vorbit despre un subiect complet diferit: "Cum putem sprijini funcţia şi estetica folosind energia luminii?". Există diferite opinii şi puncte de vedere în legătură cu cele mai recente rezultate ale interacţiuni laser-ţesut cât şi asupra lungimii de undă laser folosite. În discursul său, lectorul a vorbit despre terapia fotodinamică antimicrobienă (aPDT). Această metodă foloseşte un laser, în combinaţie cu un colorant fotosensibil pentru tratarea infecţiilor bacteriene. Programul de vineri a început cu o prezentare istorică. Prof. Dr. Manfred Lang (NY) a făcut un raport despre evoluţia sistemului de implant SKY, din perspectiva ambelor aspecte, chirurgical şi protetic care au fost integrate în urmă cu zece ani. Concepţia simplă şi economică a restaurărilor protetice este facilitată de sistemul mono-platformă. Această filosofie de bază a fost dezvoltată sistematic prin adăugarea de noi linii de produse şi componente protetice.

Beneficii practice

Participanţii au putut beneficia nu doar de discursurile şi prelegerile podiumului principal. Dr. Sigurd Hafner (LMU München) şi Dr. Jörg Neugebauer (lector privat, Landsberg / Lech) au vorbit despre un subiect popular, a cărei semnificaţie este din ce în ce mai importantă pe măsura trecerii timpului. Obiectul discursului lor a fost evitarea infecţiilor peri-implantare precum şi tratamentul acestor infecţii. Bacteriile şi interacţiunea lor patogenă în biofilm sunt cunoscute a fi principala cauză pentru astfel de probleme. Lectorii au arătat că dezinfecţia înainte de inserarea implanturilor dentare este considerată a fii deja o abordare eficientă pentru a asigura succesul pe termen lung al implanturilor dentare. În special pentru grupurile cu un profil de risc mai mare trebuie manifestată o grijă deosebită. De asemenea adoptarea măsurilor speciale încă de la început, asigură osteointegrarea de succes a implantului dentar. Experienţa dobândită din îngrijirea infecţiilor, care sunt extrem de dificil de tratat, cum ar fi osteonecroza asociată bifosfonaţilor, a pavat calea pentru tratamentul în condiţii de siguranţă în timpul intervenţiilor de rutină. În timpul workshop-ului lor, Dr. Hafner şi Dr. Neugebauer au evidenţiat măsurile bazate pe dovezi terapeutice şi de diagnostic, discutând despre rezultatele şi experienţele lor. Este o realitate faptul că evaluarea profilurilor de risc individuale şi utilizarea de măsuri speciale, minim invazive antibacteriene (terapie fotodinamică cu sistemul de la HELBO®), au contribuit la atingerea succesului pe termen lung în chirurgia dento-alveolară. Referinţe în domeniu au fost oferite şi la podium-ul "Protetica pe implant". De exemplu, J. de San José González (ODM, Weinheim), a susţinut o prelegere despre relevanţa şi obiectivul de a atinge un design perfect al profilului de emergenţă. Specialist experimentat, a vorbit despre individualizarea bonturilor cu ajutorul CAD / CAM într-un mod uşor de înţeles. În prezentarea lui Muzafar Bajwa (MSc., Frankfurt / Main) şi a lui Jürgen Freitag (ODM, Bad Homburg), a fost prezentat publicului un material inovator pentru protetica pe implanturi. BioHPP este un polimer insolubil în apă, de înaltă performanţă şi perfect potrivit pentru tehnica de frezare CNC. Într-un dialog informativ, lectorii au descris gama de aplicaţii de material (bre.CAD, de exemplu) concentrând-use asupra proprietăţilor materialelor şi estetică. Folosind diverse cazuri de pacienţi, au demonstrat procedura lor foarte precis şi au descris în detaliu modul în care se ajunge la soluţii perfect funcţionale şi estetice.

Rezumat

Prezentări ca acestea dau o perspectivă promiţătoare pentru viitor. În timpul congresului, bredent Group a reuşit să impresioneze vizitatorii cu produsele şi conceptele lor. Linii de produse foarte bine potrivite şi care se completează, precum şi lideri de opinie atent selectaţi contribuie la imaginea modernă şi orientată spre viitor a companiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu